Măsuri asumate

Icon

Primul-ministru, Emil Boc a prezentat masurile guvernamentale pentru sustinerea mediului de afaceri


IMM-urile reprezintă motorul oricărei economii de piaţă şi reprezintă, practic, acel motor care aduce două treimi în PIB al României. În consecinţă, trebuie să îi acordăm în condiţiile de restrişte pe care le avem importanţa şi locul necesar.

România are două mari şanse să depăşească această perioadă dificilă, dacă se mobilizează foarte bine pe absorbţia fondurilor europene şi pe combaterea evaziunii fiscale.

şomajul tehnic – o măsură prin care temporar statul preia plata contribuţiilor asigurărilor sociale ale angajatului şi ale angajatorului.

• sprijinirea firmelor care angajează şomeri, prin preluarea de către stat a plăţii contribuţiilor de asigurări sociale pentru 6 luni. Până în momentul de faţă pe baza acestui act normativ din 2010, până în 30 iunie, au fost angajate 2092 de persoane şi au beneficiat 1250 de angajatori

• programul Prima Casă. De la începutul Programului au fost acordate garanţii de peste 1 miliard de euro. Şi sunt 24.277 de beneficiari de garanţii guvernamentale, adică 24.277 de cetăţeni români

• sprijinim IMM-urile prin intermediul Fondului de Garantare şi Contragarantare a IMM. Până în prezent, fondul capitalizat de către stat a acordat 10.400 de garanţii în valoare de 643 de milioane de euro şi a contribuit la crearea şi menţinerea a peste 139 de mii de locuri de muncă.

• pentru cei care au proiecte europene – firme prin colaborarea Ministerului Economiei şi Ministerul Finanţelor dăm posibilitatea de a utiliza instrumentul garanţiilor de stat ca să poată lua de la bancă împrumut pentru a-şi putea asigura partea de cofinanţare, schemă utilizată tot prin intermediul Fondului de Garantare.

• printr-un act normativ adoptat recent, dăm posibilitatea firmelor care au proiecte europene, şi au semnat contractul de finanţare, să gajeze cu bunul din proiectul european pentru a putea obţine împrumut de la bancă, lucru care nu era permis până în momentul de faţă, tot ca o măsură suplimentară de sprijinire a firmelor care desfăşoară un asemenea efort.

• am mai luat o decizie de a sprijini asociaţiile de proprietari cu garanţii guvernamentale în vederea reabilitării termice a locuinţelor şi cu dobândă subvenţionată, pentru a încuraja acest aspect al construcţiilor, al reabilitărilor termice unde întreprinderile mici şi mijlocii au jucat şi joacă un rol extrem de important.

• recent în Guvern am modificat condiţiile de eligibilitate în sensul scăderii pragurilor iniţiale pentru a accede la scheme de ajutor de stat. Deci la minim 30 de milioane şi minim 300 de locuri de muncă am spus aşa: investiţii între 10 şi 20 de milioane de euro şi minim 100 de locuri de muncă, deci nu 300 de locuri de muncă, nu 30 de milioane de euro investiţii, ci 10 milioane de euro, şi, în condiţiile acestea, sperăm că mai multe IMM-uri vor fi în situaţia de a intra în această ipoteză.

• sprijinirea IMM-urilor prin acordarea ajutoarelor de stat, alta decât schemele de ajutor, prin ajutorarea de minimis. Până în prezent au fost efectuate plăţi în felul următor: în 2009 – 16, 2 milioane de lei, în 2010 – 28,8 milioane de lei, iar în semestrul II al anului 2010 urmează să se efectueze plăţi în sumă de 214,3 milioane de lei, în 2011 de 167,6 milioane de lei. Acest ajutor de minimis este nerambursabil până la 200 de mii de euro, de maxim 200 de mii de euro sprijin pentru IMM-uri.

• cotă redusă de TVA de 5% pentru achiziţionarea de locuinţe sociale, este şi se menţine în continuare În ciuda modificării regimului TVA, cota redusă de 5% pentru construcţia de locuinţe sociale de până la 120 de metri pătraţi, se menţine această măsură.

• am emis mai multe acte normative prin care am sprijinit agenţii economici de al nivel local să-şi poată recupera datoriile, să-şi poată recupera bani pe care îi aveau de încasat de la primării, prin faptul că am dat 360 de milioane de euro bani înspre primării pentru a-şi achita datoriile către agenţii economici, cu condiţia ca agenţii economici să aibă datorii către bugetul de stat.

• reducerea şi comasarea unui număr de taxe şi tarife cu caracter nefiscal. Au fost reduse şi eliminate până în prezent 215, vor mai fi eliminate pe parcursul acestui an şi alte impozite, taxe şi tarife mai bine spus cu caracter nefiscal.

• menţinerea cotei unice de impozitare de 16%.

• se elimină impozitul minim începând cu această toamnă.

• pentru tineri întreprinzători avem un proiect de lege aproape în formă finalizată, Ministerul Economiei cu Agenţia pentru IMM-uri lucrează şi va fi finalizat pentru această toamnă.

• lucrăm în Guvern la simplificarea mecanismelor birocratice pe care agenţii economici sunt obligaţi să-l aibă în raport cu statul prin multitudinea de declaraţii fiscale pe care trebuie să le completeze

• Pensiile speciale ale parlamentarilor si functionarilor publici parlamentari vor fi recalculate pana la 1 septembrie 2010, potrivit unei hotarari de guvern adoptate miercuri

Nu este o plăcere pentru mine, ca prim-ministru, să fiu obligat să iau decizii dureroase, nepopulare, dar i-aş întreba pe toţi cei care ne critică, inclusiv pe liderii opoziţiei, dacă sunt soluţii miraculoase să rezolvi problema din sistemul bugetar, din sistemul de pensii fără să iei măsuri nepopulare. Am văzut că Angela Merkel sau Nicolas Sarkozy, în Franţa, n-au găsit soluţii magice, precum Ponta sau Antonescu din România, să restabilească echilibrul bugetar fără măsuri nepopulare.

Filed under: Masuri, , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Video

Categorii

RSS COGITUS

  • Impactul Universității Babeș-Bolyai în economia municipiului Cluj-Napoca în anul 2015 octombrie 17, 2018
    Universitatea, mai mult ca orice altă instituție sau organizație, poate impulsiona dezvoltarea economică și s… restul » The post Impactul Universității Babeș-Bolyai în economia municipiului Cluj-Napoca în anul 2015 appeared first on Cogitus.
  • Cluj-Napoca – analiza economiei locale aprilie 13, 2018
    Economia municipiului se află într-un stadiu avansat în procesul de evoluție de la economia industrială la o eco… restul » The post Cluj-Napoca – analiza economiei locale appeared first on Cogitus.
  • Calitatea vieții în Cluj-Napoca aprilie 13, 2018
    Parte a procesului de reevaluare a Planului Strategic de Dezvoltare al Municipiului Cluj-Napoca 2014-2020, FSPAC a r… restul » The post Calitatea vieții în Cluj-Napoca appeared first on Cogitus.
  • Acționând împreună, comunele și orașele pot crește mai mult și durabil martie 12, 2018
    În ultimii ani, o parte a orașelor mari din România, între care Cluj-Napoca și Timișoara s-au dezvoltat în mod a… restul » The post Acționând împreună, comunele și orașele pot crește mai mult și durabil appeared first on Cogitus.
  • Criza refugiaților cu plusuri și minusuri | O punere în perspectivă septembrie 29, 2015
    Ultimele două luni au marcat probabil una dintre turnurile migrației din Europa. Imagini cu trenuri supraaglomera… restul » The post Criza refugiaților cu plusuri și minusuri | O punere în perspectivă appeared first on Cogitus.
  • China Housing at the Nexus iunie 1, 2015
    The Chinese housing industry is at the nexus of several force fields pulling and pushing people all over the world. The h… restul » The post China Housing at the Nexus appeared first on Cogitus.
  • De ce ar trebui să alegem primarii în două tururi de scrutin mai 4, 2015
    Există un acord larg în literatura de specialitate privind rolul central al guvernării locale pentru calitatea de… restul » The post De ce ar trebui să alegem primarii în două tururi de scrutin appeared first on Cogitus.
  • It’s Time to Turn the Tables on Russia aprilie 14, 2015
    There is a great deal of analysis and positing of Russia’s nest steps in Ukraine. There is no shortage of experts willi… restul » The post It’s Time to Turn the Tables on Russia appeared first on Cogitus.

Arhiva articole

iulie 2010
L M M J V S D
« iun.   aug. »
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  
%d blogeri au apreciat asta: