Măsuri asumate

Icon

Părinţii vor putea opta între două pachete de măsuri în ceea ce priveşte concediul şi indemnizaţia pentru creşterea şi îngrijirea copilului


Părinţii pot alege între două pachete de măsuri privind durata concediului şi cuantumul indemnizaţiei acordate pentru creşterea şi îngrijirea copilului, a declarat primul-ministru în cadrul unui briefing de presă organizat la Palatul Victoria.

Astfel, primul pachet de măsuri prevede un cuantum al indemnizaţiei cuprins între 600 şi 3400 de lei, reprezentând 75% din media veniturilor salariale nete pe ultimele 12 luni, pentru o perioadă de concediu de 1 an. După expirarea anului în care părintele beneficiază de acest tip de concediu, se poate acorda concediu fără plată în intervalul de până la 24 de luni de la naşterea copilului.

De asemenea, statul va acorda părintelui o primă de reîntoarcere la muncă, dacă acest lucru are loc înainte de expirarea primelor 12 luni de concediu. Prima este în valoare de 500 de lei şi se acordă lunar, pe perioada cuprinsă între momentul reîntoarcerii la muncă şi împlinirea a 2 ani de la naşterea copilului.

Cel de-al doilea pachet de măsuri se referă la acordarea unui concediu de 2 ani, cu o indemnizaţie reprezentând 75% din media veniturilor salariale nete pe ultimele 12 luni, care nu poate fi mai mică de 600 şi nici mai mare de 1200 lei lunar. În această situaţie, prima de reîntoarcere la muncă nu se acordă.

În cazul copiilor cu dizabilităţi, concediul părinţiilor care îndeplinesc condiţiile de eligibilitate prevăzute de lege se acordă pentru o perioadă de 3 ani, iar indemnizaţia aferentă, în cuantum de 75% din media veniturilor nete realizate pe ultimele 12 luni, va fi cuprinsă între 600 lei şi 3.400 lei. Totodată, acordarea primei de reîntoarcere la muncă se realizează oricând, până la împlinirea de către copil a vârstei de 3 ani.

Părinţii copiilor născuţi până la data de 31 decembrie 2010, inclusiv, vor beneficia de prevederile legislaţiei de până în prezent privind cuantumul indemnizaţiei şi durata concediului maternal.

„Subliniez faptul că părinţii pot alege doar un pachet opţional şi nu pot avea beneficii din ambele pachete puse la dispoziţie. Cu alte cuvinte, fiecare familie care urmează să aibă un copil începând cu anul 2011 va alege de la început pe ce variantă merge. Optează pentru un an de zile concediu, şi atunci valoarea indemnizaţiei va fi între 600 şi 3400 de lei, cu posibilitatea unei prime de reîntoarcere de 500 de lei, sau optează pentru doi ani de zile, dar în acele condiţii valoarea indemnizaţiei este cuprinsă între 600 şi 1200 de lei”, a precizat şeful Executivului.

Potrivit estimărilor ministerelelor Muncii şi Finanţelor, economiile realizate prin aplicarea acestor modificări sunt de 100 de milioane de lei în 2011 şi aproximativ 500 de milioane de lei în 2012.

Atât premierul Emil Boc, cât şi ministrul muncii, Ioan Botiş, au subliniat efortul pe care îl face statul român pentru sprijinirea natalităţii, în situaţie de criză economică, în condiţiile în care 12 state membre ale Uniunii Europene nu acordă nici un fel de indemnizaţie pentru creşterea şi îngrijirea copilului.

Totodată, ministrul muncii a adăugat că vor exista măsuri suplimentare de sprijinire a părinţilor care se întorc anticipat din concediul maternal, respectiv construirea de creşe şi adoptarea Legii bonelor de către Parlament, o lege care „va schimba radical conceptul de bonă în România”.

 

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) a iniţiat un program de construire de creşe la nivel naţional, a anunţat ministrul de resort, Elena Udrea, la finalul şedinţei de guvern de astăzi.

Este vorba despre un program tip, realizat modular, cu standarde de cost stabilite. Un modul reprezentă spaţiul construit pentru un număr de 20 copii, iar preţul de referinţă pentru realizarea acestuia va fi de aproximativ 100.000 euro, fără TVA.

Fondurile necesare vor fi alocate din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii. „Unul din cele patru subprograme se referea la construirea de grădiniţe în mediul rural. Există la Ministerul Educaţiei şi Cercetării un program (…) care se referă la construirea de grădiniţe în mediul rural. Constatând că suntem într-o criză mai mare de creşe, în momentul acesta, decât de grădiniţe în mediul rural, noi am iniţiat programul de creşă lăsând Ministerului Educaţiei să-şi continue programul de grădiniţe”, a explicat ministrul dezvoltării.

„Suntem pregătiţi să construim, în anul 2011, 400 de creşe” a mai declarat ministrul Elena Udrea, arătând că autorităţile locale vor trebui să pună la dispoziţia MDRT terenurile pe care vor urma să se ridice imobilele cu această destinaţie.

Totodată, până la 15 ianuarie 2011, reprezentanţii administraţiei publice locale vor informa Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului cu privire la numărul de locuri necesare în creşe, astfel încât MDTR să poată centraliza informaţiile şi calcula câte creşe vor trebui construite la nivel naţional.

Reclame

Filed under: Masuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Video

Categorii

RSS COGITUS

  • Impactul Universității Babeș-Bolyai în economia municipiului Cluj-Napoca în anul 2015 octombrie 17, 2018
    Universitatea, mai mult ca orice altă instituție sau organizație, poate impulsiona dezvoltarea economică și s… restul » The post Impactul Universității Babeș-Bolyai în economia municipiului Cluj-Napoca în anul 2015 appeared first on Cogitus.
  • Cluj-Napoca – analiza economiei locale aprilie 13, 2018
    Economia municipiului se află într-un stadiu avansat în procesul de evoluție de la economia industrială la o eco… restul » The post Cluj-Napoca – analiza economiei locale appeared first on Cogitus.
  • Calitatea vieții în Cluj-Napoca aprilie 13, 2018
    Parte a procesului de reevaluare a Planului Strategic de Dezvoltare al Municipiului Cluj-Napoca 2014-2020, FSPAC a r… restul » The post Calitatea vieții în Cluj-Napoca appeared first on Cogitus.
  • Acționând împreună, comunele și orașele pot crește mai mult și durabil martie 12, 2018
    În ultimii ani, o parte a orașelor mari din România, între care Cluj-Napoca și Timișoara s-au dezvoltat în mod a… restul » The post Acționând împreună, comunele și orașele pot crește mai mult și durabil appeared first on Cogitus.
  • Criza refugiaților cu plusuri și minusuri | O punere în perspectivă septembrie 29, 2015
    Ultimele două luni au marcat probabil una dintre turnurile migrației din Europa. Imagini cu trenuri supraaglomera… restul » The post Criza refugiaților cu plusuri și minusuri | O punere în perspectivă appeared first on Cogitus.
  • China Housing at the Nexus iunie 1, 2015
    The Chinese housing industry is at the nexus of several force fields pulling and pushing people all over the world. The h… restul » The post China Housing at the Nexus appeared first on Cogitus.
  • De ce ar trebui să alegem primarii în două tururi de scrutin mai 4, 2015
    Există un acord larg în literatura de specialitate privind rolul central al guvernării locale pentru calitatea de… restul » The post De ce ar trebui să alegem primarii în două tururi de scrutin appeared first on Cogitus.
  • It’s Time to Turn the Tables on Russia aprilie 14, 2015
    There is a great deal of analysis and positing of Russia’s nest steps in Ukraine. There is no shortage of experts willi… restul » The post It’s Time to Turn the Tables on Russia appeared first on Cogitus.

Arhiva articole

decembrie 2010
L M M J V S D
« nov.   ian. »
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  
%d blogeri au apreciat asta: