Măsuri asumate

Icon

Prima Casă: Află care sunt modificările programului din 2011


Persoanele care vor lua credite Prima Casă vor pune conturile curente drept gaj în favoarea băncii, vor avea posibiltatea să solicite modificarea valutei, reeşalonarea sau rescadenţarea împrumutului, iar condiţia privind asocierea a şapte beneficiari pentru construcţia de ansambluri va fi eliminată.

„Se introduce o garanţie suplimentară prin instituirea în favoarea băncii a unui gaj pe conturile curente ale împrumutatului, de natură să protejeze interesele tuturor părţilor implicate în acordarea şi garantarea creditului, pentru cazurile în care s-ar institui popriri asupra conturilor clienţilor”, se arată în nota de fundamentare a unei hotărâri de Guvern care modifică normele de implementare a programului „Prima Casă”.

Garanţia are ca scop prevenirea situaţiilor în care s-ar pune proprire pe conturi pentru stingerea datoriilor către alţi creditori, ceea ce le-ar pune în situaţia să nu poată plăti ratele.

De asemenea, pentru a se evita trecerea la restanţă a creditelor şi executarea garanţiei, va exista posibilitatea de reeşalonare, rescadenţare sau de modificare a valutei creditelor acordate, în conformitate cu normele interne de creditare ale finanţatorilor, sub rezerva verificării de către FNGCIMM a menţinerii condiţiilor de eligibilitate a programului, precum şi a menţinerii valorii garanţiei acordată iniţial fiecărui beneficiar în cadrul programului şi obţinerii acordului FNGCIMM.

Proiectul mai prevede că în situaţia în care beneficiarul are în proprietate cote-părţi din locuinţă şi intenţionează să achiziţioneze restul de cote-părţi, respectiv dacă imobilul a fost achiziţionat în cadrul programului de doi beneficiari şi unul renunţă din diferite motive, cum ar fi divorţul, se stabileşte posibilitatea de preluare în proprietate exclusivă prin cedarea de către unul dintre coplătitori a creditului şi locuinţei în favoarea celuilalt.

O altă modificare se referă la faptul că tot mai mulţi beneficiari ai locuinţelor construite prin programele ANL doresc să achiziţioneze aceste locuinţe prin programul Prima Casă, astfel că este necesar ca, în locul antecontractului de vânzare-cumpărare, aceştia să prezinte finanţatorilor documentele specifice programelor ANL.

Totodată, în cazul cumpărării de locuinţe scoase la licitaţie de către ANAF în cadrul executării silite, pentru recuperarea valorii de executare a garanţiilor, beneficiarii vor prezenta finanţatorilor în locul antecontractului de vânzare-cumpărare, documentele specifice procesului de licitaţie.

În plus, va fi eliminată şi condiţia de asociere a unui număr de şapte beneficiari pentru construirea de ansambluri de locuinţe. Potrivit noilor reglementări, aceştia vor desemna un reprezentant care va gestiona relaţia cu finanţatorul şi care va îndeplini formalităţile prealabile obţinerii autorizaţiei de construire pentru ansamblul de locuinţe în care fiecare dintre beneficiarii asociaţi deţine o singură locuinţă. Cel puţin unul dintre asociaţi va trebui să fie proprietarul terenului pe care urmează să se construiască locuinţele.

Pentru anul 2011 plafonul garanţiilor care pot fi emise este 200 milioane euro, reprezentând diferenţa neutilizată la finele anului 2010, din plafonul de 1,7 miliarde euro, alocat programului „Prima Casă”, în anii 2009-2010.

Prin a doua etapă a programului „Prima Casă”, lansată la începutul anului 2010, statul a garantat creditele pentru cumpărarea unei locuinţe în limita a 60.000 euro, pentru imobile vechi ori deja începute, şi 70.000 euro, pentru locuinţe cu lucrări încă neîncepute, iar cumpărătorii organizaţi în asociaţii au beneficiat de o garanţie de câte 75.000 euro, tot pentru case noi.

Creditele prin „Prima Casă” au o rată a dobânzii EURIBOR (rata solicitată între principalele bănci din zona euro la depozitele pe piaţa interbancară) la 3 luni plus maxim 4% pe an, la credite în euro, respectiv ROBOR (rata dobânzii la împrumuturi pe piaţa interbancară românească) la 3 luni plus maxim 2,5 puncte procentuale. Marja include şi nivelul total al comisioanelor percepute de finanţator.

sursa: mediafax.ro

Filed under: Masuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Video

Categorii

RSS COGITUS

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

Arhiva articole

ianuarie 2011
L M M J V S D
« dec.   feb. »
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31  
%d blogeri au apreciat asta: