Măsuri asumate

Icon

Programul „Prima Casă” a fost reluat


Guvernul a decis miercuri, în şedinţă, continuarea programului ”Prima casă” în anul 2011. În acest sens a fost adoptată o hotărâre în care se stabileşte un plafon general de 200 de milioane de euro pentru garantarea de către stat a creditelor privind achiziţionarea sau construirea de locuinţe.

Ca noutate faţă de ediţia precedentă a programului, în 2011, pentru locuinţele construite de la zero, nu va mai fi nevoie să se asocieze şapte persoane, ci numai două.

Potrivit hotărârii de guvern, grupurile de beneficiari vor desemna un reprezentant care va gestiona relaţia cu finanţatorul şi care va îndeplini formalităţile pentru autorizaţia de construire, însă cel puţin unul dintre asociaţi va trebui să deţină terenul pe care urmează să se construiască locuinţele.

Pentru anul 2011, programul „Prima casă” introduce o garanţie suplimentară prin instituirea, în favoarea băncii, a unui gaj pe conturile curente ale împrumutatului.

NOTA DE  FUNDAMENTARE

NOUL PROIECT DE HG PRIMA CASA

 

Ministerul Finanţelor susţine că astfel ar urma să fie protejate interesele tuturor părţilor implicate în acordarea şi garantarea creditului, pentru cazurile în care s-ar institui popriri asupra conturilor clienţilor. Totodată, pentru a se evita trecerea la restanţă a creditelor şi executarea garanţiei, se introduce posibilitatea de reeşalonare, rescadenţare sau modificare a valutei creditelor acordate.

 

Modificările mai prevăd că, în situaţia în care beneficiarul deţine cote-părţi din locuinţă şi intenţionează să achiziţioneze întreaga locuinţă, se stabileşte posibilitatea de preluare în proprietate exclusivă prin cedarea de către unul dintre coplătitori a creditului şi locuinţei în favoarea celuilalt. Aceste prevederi vor putea fi utilizate, de exemplu, în cazul soţilor care divorţează.

 

Referitor la locuinţele construite prin ANL, care pot fi cumpărate prin programul „Prima casă”, noile norme de aplicare prevăd ca beneficiarii să prezinte băncilor documentele specifice programelor ANL în locul antecontractului de vânzare-cumpărare.

 

Nivelul garanţiilor de stat se păstrează şi în acest an în forma din 2010, respectiv 75.000 de euro în cazul în care se construieşte o locuinţă de la zero, 70.000 de euro în cazul în care este vorba despre achiziţionarea unei locuinţe noi şi 60.000 de euro în cazul în care se achiziţionează o locuinţă veche.

 

„La sfârşitul primelor şase luni vom face evaluarea acestui program şi, dacă va fi nevoie de completări, vom decide în luna iulie”, a precizat premierul Boc. AGERPRES

Filed under: Declaratii, Masuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Video

Categorii

RSS COGITUS

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

Arhiva articole

ianuarie 2011
L M M J V S D
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31  
%d blogeri au apreciat: