Măsuri asumate

Icon

Principalele modificări aduse Codului Muncii (Legea 53/2003)


Noua formă a Codului Muncii, promovată de Guvern, este în măsură să întărească ţara sub aspectul capacităţii de a crea noi locuri de muncă, a declarat marţi premierul Emil Boc. El a precizat că „poate” unii lideri sindicali sunt supăraţi pentru că actuala formă a Codului nu conferă puteri sporite sindicatelor. „Sindicatele ar trebui să ne convingă că actualele prevederi propuse vin în contradicţie cu interesele ţării. Poate că unele dintre prevederi nu întăresc puterea sindicatelor, aşa cum ar dori ele„, a spus premierul

În ceea ce priveşte propunerea Guvernului privind durata maximă a unui contract de muncă pe durată determinată, care a fost majorată de la 24 la 36 de luni, primul ministru susţine că era nevoie de acest lucru pentru a sprijini angajările pentru derularea fondurilor europene, dar şi că în alte state acest tip de contract nu are vreun prag maxim. „În foarte multe ţări nu există niciun fel de limită pentru durata maximă a unui contract pe durată determinată: Olanda, Italia, Polonia, Marea Britanie. Locul de muncă este de departe cea mai bună formă de protecţie socială”. Citește restul acestei intrări »

Filed under: Masuri

Articole

Arhiva

Video

Categorii

RSS COGITUS

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

Arhiva articole

februarie 2011
L M M J V S D
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28