Măsuri asumate

Icon

Codul muncii ii pregateste pe cei care muncesc


Modificarea Codului muncii (și aici vorbesc din rolul de angajator) a adus în „dezbateri“ un mare semnal de alarmă peste țară și anume insecuritatea la locul de muncă. Un fost ministru al muncii (Mariana Campean PNL) spune că „acum, angajatorii vor da afară oamenii performanți și care au salarii mai mari și îi vor înlocui cu oameni mai slab pregătiți, dar care acceptă salariul minim pe economie“. Poate că ore întregi de economie politică și marxism nu se șterg așa ușor, însă două decenii cred că sunt suficiente să fi învățat cu toții că securitatea la orice loc de muncă este dată de performanță. Dacă nu e performanță, nicio lege și niciun cod al muncii nu poate impune unui angajator să plătească la nesfârșit pe cineva dacă nu are rezultate. Recunosc că rar mi-a fost dat să aud o aberație mai mare ca aceea de mai sus, așa că ce să mai înțeleg?

Angajatorii se vor năpusti să scape de oamenii performanți (pentru că sunt scumpi!) și își vor duce businessurile înainte cu oameni slab pregătiți, dar cu salarii minime. Superbă lecție de management de la un (fost) ministru cu viziune! M-a întrebat cineva de curând, la sfârșitul unui interviu, dacă la noi în companie „e un loc căldutz de muncă“. Nu, nu e un loc călduț, e un loc unde muncești mult și câștigi bani pe măsură. Locurile căldutze sunt rezultatul gândirii persoanelor de mai sus și sper din tot sufletul că vor rămâne doar în amintirea lor.

ANCA BIDIAN, CEO Kiwi Finance

citeste articol integral

sursa: www.capital.ro

 

Alte referiri:

Boc, in fata Parlamentului: Codul Muncii ii protejeaza pe cei care muncesc

Reclame

Filed under: Opinii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Video

Categorii

RSS COGITUS

  • Impactul Universității Babeș-Bolyai în economia municipiului Cluj-Napoca în anul 2015 octombrie 17, 2018
    Universitatea, mai mult ca orice altă instituție sau organizație, poate impulsiona dezvoltarea economică și s… restul » The post Impactul Universității Babeș-Bolyai în economia municipiului Cluj-Napoca în anul 2015 appeared first on Cogitus.
  • Cluj-Napoca – analiza economiei locale aprilie 13, 2018
    Economia municipiului se află într-un stadiu avansat în procesul de evoluție de la economia industrială la o eco… restul » The post Cluj-Napoca – analiza economiei locale appeared first on Cogitus.
  • Calitatea vieții în Cluj-Napoca aprilie 13, 2018
    Parte a procesului de reevaluare a Planului Strategic de Dezvoltare al Municipiului Cluj-Napoca 2014-2020, FSPAC a r… restul » The post Calitatea vieții în Cluj-Napoca appeared first on Cogitus.
  • Acționând împreună, comunele și orașele pot crește mai mult și durabil martie 12, 2018
    În ultimii ani, o parte a orașelor mari din România, între care Cluj-Napoca și Timișoara s-au dezvoltat în mod a… restul » The post Acționând împreună, comunele și orașele pot crește mai mult și durabil appeared first on Cogitus.
  • Criza refugiaților cu plusuri și minusuri | O punere în perspectivă septembrie 29, 2015
    Ultimele două luni au marcat probabil una dintre turnurile migrației din Europa. Imagini cu trenuri supraaglomera… restul » The post Criza refugiaților cu plusuri și minusuri | O punere în perspectivă appeared first on Cogitus.
  • China Housing at the Nexus iunie 1, 2015
    The Chinese housing industry is at the nexus of several force fields pulling and pushing people all over the world. The h… restul » The post China Housing at the Nexus appeared first on Cogitus.
  • De ce ar trebui să alegem primarii în două tururi de scrutin mai 4, 2015
    Există un acord larg în literatura de specialitate privind rolul central al guvernării locale pentru calitatea de… restul » The post De ce ar trebui să alegem primarii în două tururi de scrutin appeared first on Cogitus.
  • It’s Time to Turn the Tables on Russia aprilie 14, 2015
    There is a great deal of analysis and positing of Russia’s nest steps in Ukraine. There is no shortage of experts willi… restul » The post It’s Time to Turn the Tables on Russia appeared first on Cogitus.

Arhiva articole

martie 2011
L M M J V S D
« feb.   apr. »
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  
%d blogeri au apreciat asta: