Măsuri asumate

Icon

Reorganizarea administrativ-teritoriala


Premierul Emil Boc a declarat luni că reorganizarea administrativ-teritorială este necesară pentru ca România să nu îşi submineze şansele de a atrage bani europeni, arătând că atribuţiile care ţin de servicii deconcentrate sau consilii judeţene trebuie să fie preluate de primării.

„Dacă nu facem această reformă a administraţiei publice în sensul reorganizării teritoriale a ţării, România îşi subminează serios şansele ca, din 2013, să aducă bani europeni, pentru că, în Europa, banii se dau pe componenta administrativă, pe structuri apropiate de cele regionale, adică, astăzi, ceea ce avem nu funcţionează pe interes naţional”, a explicat Emil Boc, după întâlnirea pe care a avut-o cu deputaţii PDL.

El a spus că BPN al PDL a decis promovarea şi susţinerea reorganizării administrativ-teritoriale a ţării pentru atragerea mai bună a fondurilor europene, pentru ca „cetăţeanul să aibă mai aproape de el administraţia”.

Emil Boc a explicat că descentralizarea trebuie să se producă până la ultimul nivel, iar atribuţiile care ţin de servicii deconcentrate sau de consilii judeţene, în principal, să se ducă la nivelul primăriilor, pentru că „acolo este cetăţeanul mai aproape de administraţie”.

Prim-ministrul a mai arătat că la nivelul noilor consilii judeţene vor rămâne politicile de dezvoltare regională, de absorbţie de fonduri europene, de distribuire de fonduri pentru investiţii, drumuri, mediu.

„Actualele judeţe nu fac faţă provocărilor secolului actual pentru a aduce bani europeni şi de a avea politici coerente în ceea ce înseamnă investiţii care trebuie să se realizeze”, a mai spus Boc, adăugând că, de exemplu, un drum începe dintr-un judeţ şi se continuă în alt judeţ.

Întrebat dacă sunt nemulţumiri în rândul parlamentarilor, Boc a răspuns că este un subiect în dezbatere.

El a adăugat că BPN a adoptat cu largă majoritate susţinerea proiectului. „Cetăţeanul trebuie să înţeleagă că nu va face un kilometru în plus pentru a lua avizele necesare, dimpotrivă, unele avize care se dau de către judeţ sau de alte servicii deconcentrate se vor da de către primăriile cele mai apropiate de el şi vom păstra doar la nivel judeţean acele atribuţii care ţin de dezvoltarea integrală”, a explicat Boc.

Emil Boc a mai spus că actuala lege este din 1968 şi numai România şi Bulgaria mai au această organizare administrativ-teritorială de „sorginte comunistă”.

Întrebat în câte regiuni ar fi reorganizată ţara, Boc a spus că se discută la nivelul coaliţiei. „Important este principiul pe care l-am adoptat cu partenerii de coaliţie”, a adăugat Boc.

Băsescu: Reorganizarea administrativă, necesară pentru a diminua birocraţia

Preşedintele Traian Băsescu a declarat marţi, la o întâlnire cu reprezentanţii mediului de afaceri britanic, că o reorganizare administrativă s-ar putea face în România în acest an, pentru a diminua birocraţia şi a lăsa comunităţile să acţioneze în acord cu propriile decizii.

„Credem că în acest an vom fi capabili să avem o reorganizare administrativă pentru a diminua numărul autorităţilor locale, pentru a diminua birocraţia şi pentru a creşte autonomia oraşelor, satelor şi de a lăsa comunităţile să acţioneze în acord cu deciziile lor proprii decât să aibă o decizie centralizată”, a spus şeful statului.

El a precizat că România are nevoie de ajustări ale cheltuieilor bugetare.

Şeful statului a menţionat de asemenea disponibilizarea a 140.000 de bugetari, precizând că „acest proces va continua pentru a ajusta dimensiunile statului”.

La întâlnirea cu reprezentanţii mediului de afaceri britanic, preşedintele Băsescu a vorbit şi despre ţinta de creştere ecocomică pentru 2011, obiectivul de aderare la zona euro în 2015 sau modificările aduse legislaţiei muncii.

„Pentru 2011 ne aşteptăm să avem creşetere economică peste 1,5%. Ultima evaluare, dacă ne uităm la agricultură, credem că putem creşte. Totuşi, momentan rămânem prudenţi. Bugetul e bazat pe o creştere de 1,5%”, a spus Traian Băsescu.

sursa: mediafax.ro

Reclame

Filed under: Masuri, Opinii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Video

Categorii

RSS COGITUS

  • Cluj-Napoca – analiza economiei locale aprilie 13, 2018
    Economia municipiului se află într-un stadiu avansat în procesul de evoluție de la economia industrială la o eco… restul » The post Cluj-Napoca – analiza economiei locale appeared first on Cogitus.
  • Calitatea vieții în Cluj-Napoca aprilie 13, 2018
    Parte a procesului de reevaluare a Planului Strategic de Dezvoltare al Municipiului Cluj-Napoca 2014-2020, FSPAC a r… restul » The post Calitatea vieții în Cluj-Napoca appeared first on Cogitus.
  • Acționând împreună, comunele și orașele pot crește mai mult și durabil martie 12, 2018
    În ultimii ani, o parte a orașelor mari din România, între care Cluj-Napoca și Timișoara s-au dezvoltat în mod a… restul » The post Acționând împreună, comunele și orașele pot crește mai mult și durabil appeared first on Cogitus.
  • Criza refugiaților cu plusuri și minusuri | O punere în perspectivă septembrie 29, 2015
    Ultimele două luni au marcat probabil una dintre turnurile migrației din Europa. Imagini cu trenuri supraaglomera… restul » The post Criza refugiaților cu plusuri și minusuri | O punere în perspectivă appeared first on Cogitus.
  • China Housing at the Nexus iunie 1, 2015
    The Chinese housing industry is at the nexus of several force fields pulling and pushing people all over the world. The h… restul » The post China Housing at the Nexus appeared first on Cogitus.
  • De ce ar trebui să alegem primarii în două tururi de scrutin mai 4, 2015
    Există un acord larg în literatura de specialitate privind rolul central al guvernării locale pentru calitatea de… restul » The post De ce ar trebui să alegem primarii în două tururi de scrutin appeared first on Cogitus.
  • It’s Time to Turn the Tables on Russia aprilie 14, 2015
    There is a great deal of analysis and positing of Russia’s nest steps in Ukraine. There is no shortage of experts willi… restul » The post It’s Time to Turn the Tables on Russia appeared first on Cogitus.
  • Despre strategie în campania prezidențială 2014 | martie 18, 2015
    Strategia este esențială în domeniul politic, privat, public sau nonprofit. Ea poate face diferența între vict… restul » The post Despre strategie în campania prezidențială 2014 | appeared first on Cogitus.

Arhiva articole

iunie 2011
L M M J V S D
« mai   iul. »
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930  
%d blogeri au apreciat asta: