Măsuri asumate

Icon

România are o recunoaştere a faptului că ceea ce a făcut în ultimii doi ani a fost corect şi la timp, că este pe un drum sănătos, al creşterii economice


Agenţia de evaluare financiară Fitch a îmbunătăţit ratingul pentru credite pe termen lung, în valută, al României de la „BB+” la „BBB-„, România revenind astfel în categoria recomandată pentru investiţii.

„Îmbunătăţirea reflectă progresul României în recuperarea după efectele crizei financiare, evidentă într-o reluare a creşterii economice, rezultate bune în zona exporturilor, reducerea deficitului de cont curent şi a deficitului bugetar. Pe ansamblu, s-a înregistrat o îmbunătăţirte reală a situaţiei de risc a României, corespunzătoare unei reveniri în categoria recomandată pentru investiţii”, a afirmat Ed Parker, şeful diviziei Fitch pentru Europa, Orientul Mijlociu şi Africa.

Moody’s are, de asemenea, pentru România rating recomandat pentru investiţii, respectiv „Baa3”,

Premierul Emil Boc a apreciat, că recentul calificativ acordat României de către agenţia Fitch privind investiţiile reprezintă o recunoaştere a faptului că măsurile luate în ultimii doi ani au fost corecte şi la timp.

„Se consolidează în fiecare zi stabilitatea economică a ţării. Prin recentul calificativ de ţară obţinut de România din partea agenţiei Fitch şi dobândirea statutului de ţară în care se poate investi, România are o recunoaştere a faptului că ceea ce a făcut în ultimii doi ani a fost corect şi la timp, că este pe un drum sănătos, al creşterii economice. Acest statut de ţară înseamnă pentru fiecare român şansa de a avea locuri de muncă, şansa de a veni mai multe investiţii străine în România, ca bugetul să aibă mai mulţi bani din care să poată susţine creşteri de salarii şi pensii. Această reuşită este de fapt reuşita românilor, prin efortul lor a fost posibil acest lucru”, a afirmat Emil Boc.

sursa: mediafax.ro

Potrivit acestuia, la nivel guvernamental, consolidarea creşterii economice şi locurile de muncă sunt cele mai importante priorităţi pe care le are Executivul.

Filed under: Argumente, Perspective

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Video

Categorii

RSS COGITUS

  • Impactul Universității Babeș-Bolyai în economia municipiului Cluj-Napoca în anul 2015 octombrie 17, 2018
    Universitatea, mai mult ca orice altă instituție sau organizație, poate impulsiona dezvoltarea economică și s… restul » The post Impactul Universității Babeș-Bolyai în economia municipiului Cluj-Napoca în anul 2015 appeared first on Cogitus.
  • Cluj-Napoca – analiza economiei locale aprilie 13, 2018
    Economia municipiului se află într-un stadiu avansat în procesul de evoluție de la economia industrială la o eco… restul » The post Cluj-Napoca – analiza economiei locale appeared first on Cogitus.
  • Calitatea vieții în Cluj-Napoca aprilie 13, 2018
    Parte a procesului de reevaluare a Planului Strategic de Dezvoltare al Municipiului Cluj-Napoca 2014-2020, FSPAC a r… restul » The post Calitatea vieții în Cluj-Napoca appeared first on Cogitus.
  • Acționând împreună, comunele și orașele pot crește mai mult și durabil martie 12, 2018
    În ultimii ani, o parte a orașelor mari din România, între care Cluj-Napoca și Timișoara s-au dezvoltat în mod a… restul » The post Acționând împreună, comunele și orașele pot crește mai mult și durabil appeared first on Cogitus.
  • Criza refugiaților cu plusuri și minusuri | O punere în perspectivă septembrie 29, 2015
    Ultimele două luni au marcat probabil una dintre turnurile migrației din Europa. Imagini cu trenuri supraaglomera… restul » The post Criza refugiaților cu plusuri și minusuri | O punere în perspectivă appeared first on Cogitus.
  • China Housing at the Nexus iunie 1, 2015
    The Chinese housing industry is at the nexus of several force fields pulling and pushing people all over the world. The h… restul » The post China Housing at the Nexus appeared first on Cogitus.
  • De ce ar trebui să alegem primarii în două tururi de scrutin mai 4, 2015
    Există un acord larg în literatura de specialitate privind rolul central al guvernării locale pentru calitatea de… restul » The post De ce ar trebui să alegem primarii în două tururi de scrutin appeared first on Cogitus.
  • It’s Time to Turn the Tables on Russia aprilie 14, 2015
    There is a great deal of analysis and positing of Russia’s nest steps in Ukraine. There is no shortage of experts willi… restul » The post It’s Time to Turn the Tables on Russia appeared first on Cogitus.

Arhiva articole

iulie 2011
L M M J V S D
« iun.   sept. »
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031
%d blogeri au apreciat asta: