Măsuri asumate

Icon

Despre Legea pensiilor

Prin Legea pensiilor se inlatura discrepantele uriase intre pensiile mici si pensiile de sute de milioane
Conferinta de presa comuna a vicepredintelui PDL Ioan Oltean si a ministrului Muncii, Ioan Botis din 6 octombrie 2010


Ioan Oltean: Buna ziua doamnelor si domnilor. Conferinta noastra de presa de astazi este gazduita cu ocazia solutiei pe care Curtea Constitutionala a prezentat-o astazi in raport cu contestatia pe care cele doua partide de Opozitie au inaintat-o vizavi de constitutionalitatea Legii pensiilor. Vreau sa va spun, cu foarte multa seriozitate, Partidul Democrat Liberal nu-si manifesta nici dezamagirea, nici consternarea fata de solutia pe care Curtea Constitutionala a dat-o astazi, ci dimpotriva, apreciaza ca solutia data este in stricta concordanta cu legalitatea, oportunitatea si necesitatea acestui act normativ. Prin sentinta pe care Curtea Constitutionala a dat-o astazi, cea mai inalta institutie abilitata sa verifice constitutionalitatea legilor, orice fel de suspiciune privind nelegalitatea acestui act normativ este inlaturata. Actul normativ astazi, prin solutia Curtii, deschide posibilitatea realizarii celei mai mari profunde reforme pe care Partidul Democrat Liberal a demarat-o intr-un domeniu esential, cum este cel al pensiilor.

Prin aceasta lege Partidul Democrat Liberal garanteaza plata tuturor pensiilor din Romania; prin aceasta lege Partidul Democrat Liberal asigura mentinerea puterii de cumparare a tuturor pensiilor pentru ca legea creeaza posibilitatea indexarii acestora cu 100% indice de inflatie; prin aceasta lege se inlatura discrepantele uriase intre pensiile mici si pensiile de sute de milioane si prin aceasta lege principiul contributivitatii este pentru prima data aplicat tuturor pensiilor; prin aceasta lege Partidul Democrat Liberal face o dreptatea pe care multi pensionari din Romania au asteptat-o. Pensiile uriase, pensiile de sute milioane de lei, inclusiv pensiile parlamentarilor dispar prin adoptarea acestui act normativ. In acelasi timp, legea in sine asigura cu certitudine nediminuarea pensiei. Partidul Democrat Liberal ii asigura pe toti pensionarii ca prin aceasta lege nu se diminueaza nicio pensie, ca pensionarii nu vor pierde niciun leu si asigura in acelasi timp mentinerea pensiilor nediminuate si anul acesta, si anul viitor.

Ne delimitam categoric de atitudinea lui Victor Ponta, a liderilor Partidului Social Democrat care vin si, in mod sistematic, dezinformeaza opinia publica inducand sentimentul ca legea aceasta vine si diminueaza pensiile oamenilor. Este intr-un fel sau altul de inteles atitudinea lui Victor Ponta care s-a dovedit a fi un sustinator si un aparator al pensiilor de sute de milioane, pensii care de altfel au fost create de catre Partidul Social Democrat, si acesta se vede acum in masura sa le apere in continuare. Partidul Democrat Liberal se delimiteaza si critica vehement o asemenea atitudine. De asemenea, credem ca in acest moment Partidul Social Democrat si liderul acestuia au atitudine iresponsabila, iar domnul Ponta dovedeste o imaturitate politica condamnabila prin modul in care incearca sa creeze in mod artificial o criza politica.

Crearea unei crize politice, suprapunerea unei crize politice pe o criza economica, care actualmente afecteaza nu numai Romania, ci intreaga lume, ar fi o fapta de o gravitate extraordinara cu implicatii si consecinte negative asupra tuturor categoriilor de populatie. De aceea credem ca acesti oameni se dovedesc a fi iresponsabili atunci cand sustin o serie de masuri care vizeaza crearea artificiala a unei crize politice in Romania. De asemenea, am ramas extrem de neplacut surprins cand, in declaratie de presa, atat Victor Ponta, cat si liderul PNL au precizat ca isi continua formele de manifestare in Parlament prin neparticiparea la lucrarile din Biroului Permanent si la lucrarile din plenul Camerei Deputatilor. In felul acesta nu fac decat sa legalizeze chiulul parlamentarilor Partidului Social Democrat si ai Partidului National Liberal, chiul care nu-si are niciun fel de motivatie in actiunile politice ale acestora. Noi ne delimitam, toti cei care reprezentam Partidul Democrat Liberal si care reprezentam actuala majoritate parlamentara, de o asemenea atitudine si vom incerca sa cream acea stare absolul normala de activitate in plenul Camerei Deputatilor. Am sa-l rog pe domnul ministru Ioan Botis sa vina domnia sa cu cateva precizari mai mult de natura tehnica si pe urma va stam la dispozitie pentru intrebari.

Ioan Botis: Va multumesc. Doamnelor si domnilor, buna ziua. Este o zi, cred eu, extrem de importanta. Stiu ca dincolo de ecrane sunt multe milioane de pensionari care asteapta un cuvant din partea ministrului Muncii si am sa spun foarte clar acest lucru, am sa spun foarte clar acest lucru si pentru parintii mei care asteapta un mesaj in ceea ce priveste Legea pensiilor. Pensiile pentru anul 2010 nu scad. Spun lucrul acesta foarte clar, pentru ca am dus din zona politica modul de calcul al pensiilor intr-o zona economica si pentru oricine este interesat si citeste foarte bine Legea pensiilor o sa observe ca modul de calcul propus de noi da sustenabilitate pe termen mediu si lung sistemului de pensii. Vreau sa fie un lucru extrem de bine inteles pe modalitatea de calcul propusa de Opozitie, o modalitate de calcul pur politica, exista sansa ca in cazul in care majoritatile politice se schimba acel procent propus sa scada sub ceea ce am propus noi. Am luat din zona politica acel mod de calcul empiric si l-am dus intr-o zona economica, si am sa dau un exemplu clar, pentru ca sunt convins ca pensionarii asteapta sa spun exact cat vor castiga la pensie, si am sa iau valoarea punctului de pensie din lege, indicatorul de baza.

Vreau sa mentionez un lucru foarte clar, indicatorul de baza de 732,8 de lei se inmulteste cu numarul de puncte acumulate de-a lungul timpului de un pensionar. Unul din indicatori, 732,8 lei, este stipulat in lege, al doilea indicator este un indicator fix, pentru ca acel numar de puncte de pensie acumulat nu se va schimba. In aceste conditii, matematic este imposibil ca o pensie sa scada. Inmultiti numarul de puncte de pensie cu valoarea punctului de pensie si o sa constatati ca matematic nu exista posibilitatea ca pensia sa scada. Si am facut o simulare pe 2012, o simulare care ia in calcul exact modalitatea de calcul a valorii punctului de pensie. Astfel, valoarea actuala a punctului de pensie de 732,8 lei se indexeaza cu rata inflatiei, cu 100% din rata inflatiei, fiindca in mod corect am apreciat ca orice depreciere a veniturilor indusa de inflatie trebuie reconsiderata prin acoperirea ei cu 100% din rata inflatiei. Am luat o rata a inflatiei analizata de 5,3%. Atentie, o rata a inflatiei analizata si o crestere a castigului salarial mediu brut de 0,4%. In aceste conditii, pensia va creste in mod natural, deci prin acea relatie matematica, prin cresterea valorii punctului de pensie. Astfel, de la 732,8 lei, valoarea punctului de pensie creste la 773,1 lei, acest lucru insemnand o crestere de 40,3 lei. Daca in nicio formula explicit matematica Opozitia nu gaseste o valorizare a punctului de pensie, va fi foarte greu sa gaseasca explicatie intr-o formula politica pentru ca orice formula de tip politic intr-un sistem economic nu are valoare. Si din acest motiv in Legea pensiilor am considerat ca modalitatea cea mai corecta de a calcula valoarea punctului de pensie este aceea de a lega aceasta valoare de situatia economica. In cazul cresterii economice, chiar in conditiile in care avem inflatie, valoarea punctului de pensie creste, pentru ca in aceste conditii creste si castigul mediu salarial brut iar in cazul in care avem crestere economica negativa inflatia cu siguranta acopera ceea ce pierde fiecare prin aceste deprecieri.

Deci, inca o data, valoarea punctului de pensie ramane permanent pozitiva, este marele castig al formulei pe care am propus-o in Legea pensiilor. Permanent, aceasta formula asigura faptul ca valoarea punctului de pensie creste, este o tendinta dinamic-pozitiva in sistemul de pensii.

O alta problema pe care vreau sa o spun la modul cel mai clar, nimeni, nimeni nu poate contesta un lucru pe care l-am prins in Lege. Varsta de pensionare la femei merge pana la 65 de ani incepand cu anul 2014 in crestere si ajunge in anul 2030 la acea varsta de 65 de ani. Conform Legii 19 barbatii ating aceasta varsta in 2014 iar doamnele continua sa lucreze pana la 65 de ani doar in conditii in care ating varsta aceasta in 2030.Cei care s-au nascut in anii `67 pot invoca aceasta Lege pentru ca cei nascuti in anii `67 pot prinde o varsta de pensionare de 65 de ani in anul 2030.

In consecinta, as dori sa fie un lucru extrem de clar: prin actuala Lege a pensiilor am adus un mod etic de a trata cetateanul roman pentru ca sistemul acesta contributiv, si redistributiv in acelasi timp, a creat de-a lungul timpului distorsiuni pentru ca s-au creat categorii speciale care au beneficiat de pensii foarte mari in defavoarea celor care au contribuit, si vorbesc aici de cei care au contribuit 30 de ani la sistemul public de pensii. Aceia in mod clar au fost multa vreme defavorizati. Aceasta Lege repune practic pe baze etice tot sistemul si creeaza o sustenabilitate de care Romania avea nevoie. Este un mesaj clar pe care vreau sa-l transmit, sa asigur toti pensionarii, ca ministru al Muncii, ca in anul 2011 pensia nu scade. Am exemplificat matematic acest lucru si o sa sustin in continuare foarte clar, Legea prevede acest lucru, Legea garanteaza o valoare minima a punctului de pensie, lege care ne duce intr-o relatie pur economica, si nu intr-o relatie pur politica. Va multumesc!

Ioan Oltean: As mai sublinia doar concluzia fireasca in urma analizei acestei legi, ca prin adoptarea acestei legi pensiile nu scad, ca prin adoptarea acestui act normativ puterea de cumparare a pensiilor nu este afectata, si ca prin adoptarea acestei legi Partidul Democrat Liberal si ceilalti parteneri de guvernare asigura cu certitudine plata la zi a pensiilor in anul 2010, 2011, 2012, ceea ce nu ar fi putut fi garantat daca ar fi ramas in vigoare actuala lege. Acestea sunt lucrurile care sunt necesare a fi cunoscute de catre toti cei care sunt interesati de continutul acestui act normativ si de intentiile extrem de pozitive ale actualei guvernari. Va stam la dispozitie pentru intrebari sau nelamuriri, daca aveti.

Pentru cine schimba lucrurile aceasta lege, dintre pensionari?

Ioan Botis: Legea schimba lucrurile pentru urmatoarele categorii de pensionari:

1 – diplomati;

2 – personal aeronautic civil navigant;

3 – personal auxiliar din instantele de judecata parlamentari;

4 – functionari publici parlamentari;

5 – angajati ai Curtii de Conturi;

6 – cei din domeniul apararii nationale, ordinii publice si sigurantei nationale.

Cum schimba legea situatia acestora?

Ioan Botis: Se diminueaza aceste pensii, deci pensiile foarte mari scad.

Cam cu cat? Ati facut un calcul? Pana unde s-ar produce aceasta scadere ca si procent? Ati facut o simulare?

Ioan Botis: 1) Functionarii publici parlamentari cuprinsi in Legea 7/2006, un numar de 403 dosare recalculate. Pensia medie de serviciu era 2757 de lei, pensia medie lunara dupa recalculare – 1630.

2) Diplomatii cuprinsi pe OUG 36/2003, pensia medie de serviciu 4214 lei, 1963 lei dupa recalculare.

3) Parlamentarii, numar de dosare 530 recalculate, pensia medie de serviciu 3616, pensia medie dupa recalculare – 2146;

Curtea de Conturi – Legea 217/2008, numar de dosare 343, pensia medie de serviciu 5480 – 2012 dupa recalculare;

Personalul civil navigant – 1579 de dosare recalculate, 9213 pensie medie, dupa recalculare 1732.

Doriti mai mult? Multumesc.

In acest moment in care existau pensiile speciale, in cazurile pensiilor speciale contributiile celor lucrau mergeau in fondul pentru pensiile speciale pana acum. Cum se va intampla?

Ioan Botis: Sunt casele sectoriale de pensii si vor merge aceste contributii la casele sectoriale, dar vor fi gestionate de Casa Nationala de Pensii.

Si trecerea la Pilonul II de pensii, de anul viitor?

Ioan Botis: Trecerea la Pilonul II de pensii, la ora actuala contribuim cu 2,5%. Vreau sa elaborez un pic filosofia sistemului de pensii si sa explic ce se intampla cu cei care contribuie la Pilonul II de pensie. La momentul indeplinirii conditiilor de pensionare, pensia se constituie din trei fragmente, daca doriti, pe cei trei piloni importanti: Pilonul I – Pilonul de stat, aceasta pensie este asigurata in mod clar de statul roman; pensia a doua, de pe Pilonul II vine din fondurile administrate privat cu contributia pe care o facem la ora actuala de 2,5% si cu o crestere anuala de 0.5% pana atingem valoarea de 6%; iar pensia a treia, fragmentul al treilea din pensie poate sa vina in conditiile in care cotizezi de la un sistem facultativ de pensii. Deci exista asa numita rata bruta de inlocuire si aceasta rata bruta de inlocuire a salariului prin pensie se constituie din cele trei fragmente pe care vi le-am prezentat. Multumesc.

Daca punctul de pensie creste odata cu rata inflatiei iar salariile nu cresc odata cu rata inflatiei..?

Ioan Botis: Nu, in cazul in care salariile nu cresc ramane partea pozitiva din modul de calcul – creste, se indexeaza doar cu rata inflatiei. Din acest motiv am fost foarte clari si vreau sa reiterez lucrul acesta – indicatorul valoric punctului de pensie este pozitiv, dinamic, deci clar. Are o tendinta de crestere si avantajul pe care noi l-am prezentat tine doar de evolutia economica, nu tine de influenta politica. Vreau sa-mi gasiti argumente foarte clare, daca peste doi ani o alta majoritate considera ca, asa cum au propus ei, o cifra, nu stiu – 50, 60, 30, 20% din castigul mediu salariului brut, nu mai este sustenabila si vor veni si vor spune „nu pot sa-ti mai dau 40%, vreau sa-ti dau doar 25% pentru ca am anumite constrangeri economice”, ce reactii ar trebui sa aiba pensionarii? O sa spuna atunci „am crezut ca veniti cu o formula pe termen mediu si lung pentru calcularea pensiei, or’ acum ne spuneti, dupa doi ani, ca din motive pur politice dvs. trebuie sa diminuati valuarea punctului de pensie”. Or, formula pe care noi o avem in lege asigura sustenabilitate si credibilitate sistemului.

Ioan Oltean: Pe termen lung.

Spuneti-mi va rog, la Ministerul Muncii veti incerca sa negociati cu banciile reesalonarea creditelor pentru angajatii dvs., asa cum au anuntat politistii?

Ioan Botis: Eu nu pot sa comentez asemenea demersuri. Nu am dezbatut o asemenea problema in Ministerul Muncii.

Pentru domnul Ioan Oltean. Astazi domnul Marko Bela a declarat ca nu prea este de acord cu renegocierea functiilor in Biroul Permanent al Camerei.

Ioan Oltean: Suntem in momentul acesta in posesia unei hotarari a plenului Camerei Deputatilor care creeaza aceasta posibilitate, care va deveni realitate abia cu sesiunea urmatoare din februarie 2011. Pana atunci, Biroul Permanent al Camerei Deputatilor va ramane in formula actuala.

Dar ati discutat cu cei de la UDMR despre aceste nemultumiri pe care le au?

Ioan Oltean: Nu s-a discutat, UDMR este parte a celor care au votat ieri aceasta hotarare si deci care creeaza aceasta posibilitate.

Cum vedeti deblocarea situatiei din Parlament dupa votul PSD – PNL, exista o disponibilitate din partea PDL..?

Ion Oltean: In momentul acesta, mai ales ca liderii celor doua formatiuni politice au anuntat zilele trecute ca dupa ce Curtea se va pronunta vor reanaliza posibilitatea participarii la sedinte, astazi am constatat ca analiza lor vizeaza continuarea formelor de neparticipare la activitatea parlamentara, deci intr-un fel sau altul sustin chiulul parlamentar. Evident ca Partidul Democrat Liberal, ca principalul partid al majoritatii parlamentare, este interesat de revenirea la normalitate a acestei activitati. Probabil ca in primele zile ale saptamanii, probabil chiar luni, vom angaja o discutie cu liderii grupurilor parlamentare pentru a identifica solutiile care sa dea posibilitatea unei activitati parlamentare normale pentru ca, repet, niciuna dintre cele doua formatiuni, nici Partidul Social Democrat, nici Partidul National Liberal nu au argumente temeinice, obiective pentru demersul lor parlamentar. Sunt un parlamentar care stie exact ce s-a intamplat in Parlamentul acesta, nu numai ieri si alaltaieri, ci din ’90 incoace stiu exact cum se comportau presedintii de Camere sustinuti de formatiunile politice. Sunt atitudini normale, sunt si atitudini care sunt de inteles din partea Opozitiei, dar ce-i prea mult nu-i sanatos, iar ei acum deja exagereaza, au trecut in latura cealalta, a bolii parlamentare.

Domnule Oltean, revenind la decizia de astazi a Curtii Constitutionale, ati fost foarte categoric in pozitia dumneavoastra, insa nu la fel de categorici au fost si judecatorii de la Curte pentru ca decizia a fost, stiti bine, luata la limita. Dezvoltand putin, de la problema cu UDMR, chiar un judecator de la UDMR a votat ca fiind o lege neconstitutionala, v-a salvat domnul Predescu inteleg. Cum comentati aceasta situatie?

Ioan Oltean: Vad ca sunteti foarte bine informat. Stiam ca aceasta solutie a fost luata cu majoritatea judecatorilor, calitatea si valoarea hotararii este aceeasi. Din acest punct de vedere nu exista niciun element care sa ne faca sa fim mai putin fermi in atitudinile noastre.

Semnele de intrebare pe care patru judecatori le-au avut vizavi de lege nu va ridica si dumneavoastra niste semne de intrebare?

Ioan Oltean: Eu as vrea sa va intreb, atunci cand o solutie este pronuntata cu o majoritate si este favorabila…? Deci solutiile Curtii Constitutionale, Partidul Democrat Liberal niciodata nu le-a comentat, fie ca au fost favorabile, fie ca au fost nefavorabile. Intotdeanua am putea pune o asemenea intrebare chiar si in situatia in care un singur judecator ar avea o alta optiunie, de aceea nu ne permitem sa judecam sub nicio forma. Luam solutia ca atare si o respectam fie ca este favorabila, fie ca este nefavorabila, asa cum mi se pare absolut normal.

In situatia data, credeti ca presedintele Traian Basescu va promulga aceasta lege?

Ioan Oltean: In opinia mea, si repet in opinia mea, din momentul in care Curtea Constitutionala, cea mai inalta institutie, a constatat constitutionalitatea Legii, nu vad niciun fel de obstacol in promulgarea acelui act normativ si a publicarii in Monitorul Oficial. Sigur ca presedintele are dreptul constitutional de a analiza Legea si de a lua o atitudine in stricta concordanta cu optiunea domniei sale.

Veti avea o discutie cu cei de la UDMR vizavi de modul si comportamentul domnului Zoltan Puskas la Curtea Constitutionala? Data trecuta cand s-a pus problema diminuarii cu 15% a pensiilor stiu ca au fost tensiuni in coalitie.

Ioan Oltean: Sub nicio forma. Judecatorii Curtii Constitutionale sunt independenti, nu raspund comenzilor politice, in consecinta toti cei care au votat impotriva au facut-o in deplina cunostinta de cauza si conform constiintei fiecaruia, de aceea noi nu vom avea vreo atitudine fata de acestia.

O intrebare pentru domnul ministru, de cand se recalculeaza acele pensii speciale?

Ioan Botis: Unele se recalculeaza deja si pana la 31 decembrie vor intra in vigoare.

Toate? Exista si categorii speciale care raman in continuare speciale si dupa aplicarea legii?

Ioan Botis: In exceptie, magistratii.

Ioan Oltean: Va multumim si va dorim o zi buna si o saptamana buna in continuare.

 

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Video

Categorii

RSS COGITUS

  • Impactul Universității Babeș-Bolyai în economia municipiului Cluj-Napoca în anul 2015 octombrie 17, 2018
    Universitatea, mai mult ca orice altă instituție sau organizație, poate impulsiona dezvoltarea economică și s… restul » The post Impactul Universității Babeș-Bolyai în economia municipiului Cluj-Napoca în anul 2015 appeared first on Cogitus.
  • Cluj-Napoca – analiza economiei locale aprilie 13, 2018
    Economia municipiului se află într-un stadiu avansat în procesul de evoluție de la economia industrială la o eco… restul » The post Cluj-Napoca – analiza economiei locale appeared first on Cogitus.
  • Calitatea vieții în Cluj-Napoca aprilie 13, 2018
    Parte a procesului de reevaluare a Planului Strategic de Dezvoltare al Municipiului Cluj-Napoca 2014-2020, FSPAC a r… restul » The post Calitatea vieții în Cluj-Napoca appeared first on Cogitus.
  • Acționând împreună, comunele și orașele pot crește mai mult și durabil martie 12, 2018
    În ultimii ani, o parte a orașelor mari din România, între care Cluj-Napoca și Timișoara s-au dezvoltat în mod a… restul » The post Acționând împreună, comunele și orașele pot crește mai mult și durabil appeared first on Cogitus.
  • Criza refugiaților cu plusuri și minusuri | O punere în perspectivă septembrie 29, 2015
    Ultimele două luni au marcat probabil una dintre turnurile migrației din Europa. Imagini cu trenuri supraaglomera… restul » The post Criza refugiaților cu plusuri și minusuri | O punere în perspectivă appeared first on Cogitus.
  • China Housing at the Nexus iunie 1, 2015
    The Chinese housing industry is at the nexus of several force fields pulling and pushing people all over the world. The h… restul » The post China Housing at the Nexus appeared first on Cogitus.
  • De ce ar trebui să alegem primarii în două tururi de scrutin mai 4, 2015
    Există un acord larg în literatura de specialitate privind rolul central al guvernării locale pentru calitatea de… restul » The post De ce ar trebui să alegem primarii în două tururi de scrutin appeared first on Cogitus.
  • It’s Time to Turn the Tables on Russia aprilie 14, 2015
    There is a great deal of analysis and positing of Russia’s nest steps in Ukraine. There is no shortage of experts willi… restul » The post It’s Time to Turn the Tables on Russia appeared first on Cogitus.

Arhiva articole

octombrie 2018
L M M J V S D
« dec.    
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  
%d blogeri au apreciat asta: